Despre noi
Întreprinderea noastră a pornit în 2004 la Odorheiu Secuiesc. Am avut un contact în Ungaria și am început să aducem materiale de calitate la comandă. Afacerea s-a dezvoltat foarte repede și în scurt timp am deschis primul nostru magazin. Ne-am dat seama, că oamenii nu au nevoie doar de produsul în sine, ci și de serviciile adiționale care țin de acest domeniu. Am vrut să cercetăm un pic piața, dar nu am găsit niciun magazin specializat pe perdele și draperii, nici în apropiere, nici în alte zone ale țării. În timpul cercetării ne-am dat seama și de faptul că oamenii ne cer sfaturi, care le-am dat fericiți și că ne-ar plăcea să realizăm diferite planuri de la început până la sfârșit.
Așadar, am început să ne extindem, pe lângă produse am început să oferim servicii complete, tot ce ține de materialele textile dintr-o casă. În scurt timp, oamenii au început să lege magazinele de perdele și draperii cu Gardenia. Chiar dacă toate aceste întreprinderi de specialitate nu țin de noi, suntem mândri de cele trei magazine pe care le-am deschis până la momentul de față în Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe și Miercurea Ciuc. Magazinul din Odorheiu Secuiesc are și o mică croitorie și un atelier de confecționat galerii de perdele, unde realizăm planurile clienților, de la cele simple până la cele mai complexe. Momentan avem magazine doar în orașele menționate mai sus, dar ne deplasăm oriunde în țară și pe viitor este posibil să deschidem mai multe puncte de lucru.
În momentul de față avem o echipă dinamică și realizăm orice lucrare care ține de textile de casă, începând de la consultanța la domiciliu, până la montajul complet sau chiar și curățarea textilelor deja existente. Lucrăm cu materiale de calitate primă, avem o varietate largă de modele. Aducem modele noi încontinuu, încercăm să ne adaptăm celor mai noi trenduri, fără să renunțăm la linia clasică.
Găsiți mai multe detalii despre activitatea noastră sub meniul "Servicii". Vă invităm să vizionați și referințele noastre!
Pe parcursul anilor am primit feedback-uri despre lucrările noastre și am auzit opinii și despre munca altora. Dacă le adunăm pe toate la un loc, putem spune, că motto-ul firmei noastre este valabil: "Amintirea calității rele trăiește mai mult ca bucuria scurtă cauzată de prețurile mici!"